Boloni continuă să șocheze! După ce a dezvăluit că acceptase în vară să semneze contractul cu Rapid, tehnicianul explică voalat că motivul pentru care nu a mai ajuns sub Grant a fost reprezentat de …unul din patroni.
Copos însuși recunoștea în urmă cu mai puțin de două săptămâni că "dacă se voia performanță la Rapid, îl aduceam pe Boloni".
Nimeni nu a intuit însă cât de aproape a fost antrenorul să semneze cu formația de sub Grant.
"Am fost la un pas de o mare umilință să sosesc în București, unde de fapt nu am fost dorit. Știu care dintre patroni nu îl dorea pe Boloni și știu cu ce îl deranjam. Am refuzat o candidatură și Rapidul a "plecat" fără mine. Spre norocul meu, m-a căutat Standard Liege și mi-a dat (!) două săptămâni de gândire. În patru zile am semnat contractul. Lucram cu un adevărat profesionist. Este greu să intri în detalii despre o temă ca Rapidul. Repet, dacă cineva din mass-media vrea să sacrifice un articol pe această temă, sunt partener. Până atunci doresc sincer clubului Rapid să-și rezolve problemele pentru că este vorba despre un club istoric al fotbalului nostru.", a spus Loți pentru NewsIn, citat de Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER